Transferul lui Mitriță, cerut de Guardiola? Alex Zotincă, primul român care a jucat în SUA. „Poate e o încercare, iar pe viitor să ajungă la Manchester City. Eu le zic tuturor că este ‘romanian Giovinco'”

Transferul lui Mitriță, cerut de Guardiola? Alex Zotincă, primul român care a jucat în SUA.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mutarea celor de la New York City FC l-a entuziasmat pe Alex Zotincă, primul fotbalist român ce a jucat în Statele Unite. Fostul fotbalist a rămas în SUA și acum activează în cadrul federației de fotbal de acolo, ocupându-se cu precădere de juniori. „Sunt foarte bucuros, ca român, să avem pe cineva în Ligă. L-am văzut prima dată în Cupa României cu Sibiul și pot spune că este ceva ce nu prea se vede aici în America, un play-maker avansat. Cred că îi va ajuta foarte mult să lupte la titlu”, a spus Alex Zotincă, la Look Sport.

„Va marca 20 de goluri pe sezon”

Fostul fundaș de la Kansas City și Chivas USA spune că 9 milioane de dolari este o sumă importantă chiar și pentru echipele americane și că toată lumea așteaptă ca Mitriță să fie un star la noua sa echipă și să-l înlocuiască pe fostul golgheter, David Villa. „Eu îl văd ca pe Giovinco, care a fost unul dintre cei mai buni jucători aici. Eu așa le zic și prietenilor mei că e „romanian Giovinco”. Avem nevoie de niște fotbaliști, număr 10, pentru a crește nivelul. Eu văd să marcheze cât David Villa, cam 20 de goluri cred că ar putea. Se investește mai mult să se aducă și fotbaliști mai tineri, nu doar fotbaliști aproape de retragere. Ce lipsește și ar trebui să se mai dezvolte sunt antrenorii. Nivelul de aici crește în continuu. Când vin antrenori străini se vede diferența”, este de părere Zotincă.

„New York City au relație foarte bună cu Manchester City. Ar putea să dorească incorporarea în structura lor”

Actualul tehnician spune că MLS ar puta fi doar un campionat de trecere pentru fosta vedetă a Craiovei și că Mitriță ar putea face parte dintr-un plan pe termen mai lung, care s-ar putea finaliza cu un transfer chiar la Manchester City. „New York City are o relație foarte bună sau e același club cu Manchester City. Eu cred că Mitriță poate are ceva, pe viitor, cu Manchester City, să ajungă acolo, iar acum să fie ca o încercare pentru el să fie incorporat în structura lor”, a spus Zotincă, fost jucător la Steaua și care din 2000 trăiește în SUA.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×